În adolescență am fost un om chinuit cu… motoare! 🙂
Da, toți copiii și-ar fi dorit să se joace cu mașini mari, puternice, să-și bage mâinile până la cot în vaselină și ulei, să le explice cineva cum funcționează motoarele, cum pui diagnosticul și cum le repari. Toți tinerii care aveau un jaf de mașină și-ar fi dorit „să fie lăsați“ să-și lucreze singuri la ele cu sculele unui meșter adevărat.
Să-i văd eu pe ăia care și-ar mai fi dorit asta după ce ar fi fost obligați ca, o dată pe săptămână, să dea jos un motor, să-l facă bucăți, să-l segmenteze și să-l pună la loc! Da, cam asta făceam la BMW-ul tatălui meu, reparat cu piese de Skoda (motorul de Skoda era jumătate din motorul de BMW, furat cumva – spionaj, Războiul Rece, chestii d-astea, deh – motiv pentru care segmenții, cuzineții se potriveau, doar că nu rezistau la turațiile și temperaturile din motorul de BMW, drept pentru care, după o cursă sau un antrenament, se cam topeau, se spărgeau, se făceau praf și trebuiau înlocuiți…)
Văzându-i pe cei doi discutând la modul profesionist despre motorul unui tractor românesc care încă mergea perfect după peste treizeci de ani de la fabricație (pe motor scrie 1988!), deși fusese exploatat la maxim, mi-am adus aminte de plăcerea/neplăcerea de a ști câte ceva despre mecanica auto 🙂
Parcă mi-ar mai plăcea să încerc să umblu la un motor (d-ăsta clasic, nu la un motor modern care este un fel de extensie a calculatorului)!
Mda, pasiunea pentru motoare (a nu se înțelege motociclete!) nu se poate uita, iar când vezi că sunt oameni de vârsta ta care încă se ocupă de ele cu pasiune apare așa, un sentiment…
