Pare încetățenit adevărul că oamenii s-au separat destul de timpuriu în vânători-culegători și în agricultori, dar eu cred că negustorii au apărut tot atunci, în zorii istoriei noastre ca specie, și nu vorbesc aici de apariția schimburilor în natură făcute de oameni cu alte ocupații, ci de oameni care trăiau doar din așa ceva, din formele incipiente ale comerțului.
Bon, poate că este mai bună clasificarea cealaltă, cu cele mai vechi meserii din lume, cu soldatul, prostituata și negustorul! 🙂
Oricum ar fi fost, clar că ne îndreptăm acum către o epocă în care omul se dezvoltă fizic și psihic pentru a se ocupa exclusiv de negoț, de servicii și de producție, cu nuanța că ultima categorie este din ce în ce mai firavă și vor rămâne acolo doar producătorii de roboți buni la toate, în timp ce negustorii de roboți și de produse ale muncii roboților, ale serviciilor oferite de oameni, vor fi tot mai mulți.
Ne transformăm într-o societate în care vor supraviețui cei care știu să vândă, iar această abilitate va înlocui capacitatea de a vâna, de a culege fructe din pom, de a ara ogorul, ba chiar și capacitatea de a purta un război, de a face trotuarul, de a face orice… Societate care premiază ipocrizia, demagogia, manipularea, falsul…
Îmi place să trec prin târguri, oboare, piețe și să surprind varianta tradițională a negustorului, modul în care și acolo, la cel mai de jos nivel al comerțului, el se transformă, nu mai este interesat să vândă marfa, ci să te păcălească să o cumperi… Iar cumpărătorii nici ei nu mai sunt interesați doar de marfă, ci și de spectacol, iar invidia de a nu fi ei înșiși negustori depășește uneori dorința de a cumpăra una sau alta.
Unele târguri sunt frumoase, altele sunt urâte, unele sunt modeste, altele, deși se desfășoară pe parcursul unei singure zile pe săptămână, par a avea caracter permanent. Piețele agro-alimentare devin târguri de vechituri sau de produse modeste aduse din China, iar de la talcioc poți pleca acasă și cu un kil de prune…
