Și nu, nu-i un titlu atât de gratuit pe cât ar părea. Personajele lui Pirandello vorbesc despre iluzie și eșecul de a trăi în ea, despre ciocnirea civilizațiilor. Personajele peste care am dat pe câmp, la vremea culesului, trăiesc, cumva la marginea aceleiași iluzii, aceea că sunt stăpâni ai holdelor și că se vor îmbogăți din ele, doar că, atunci când încep să facă socotelile, află că mai au de adus bani de acasă. Și se află în tranșeele ciocnirii a două civilizații care nici una nu dorește, de fapt, să se ocupe de ei, să-i includă și pe ei, de unde și tragedia inerentă de a mai face azi agricultură pe la noi.
Dar așa știu ei că este corect, să trudești pământul și el să-ți ofere, uneori, iluzia că începi să calci pe aur, nu să stai să calculezi și să ajungi să lucrezi la o fabrică de la oraș – în fond, o altă iluzie, ceva mai nouă, tuflită și ea, că nici fabricile nu mai sunt ce au fost odată…
Preocupat, stăpânul locului a trăit din plin emoția recoltei, a visat că se află cu o sută de ani în urmă, pe când recolta încărcată în remorca tractorului chiar ar fi însemnat ceva.
Cei chemați în ajutor i-au ținut permanent isonul, unii pentru că trăiesc în aceeași iluzie a micului ogor, alții pentru că au trecut într-o altă etapă – marea fermă -, dar visează la același mic ogor fericit.
