Până la o vârstă vrei să vezi tot mai mult. Știi că te așteaptă locuri noi, oameni noi, experiențe noi și vrei să vezi care ți se potrivesc, care înseamnă ceva pentru tine, care te așteaptă și care, de fapt, te gonesc, nu vor ca tu să te afli acolo.
La Iezer am ajuns prima dată din întâmplare, a doua oară oarecum obligat și de abia a treia oară am înțeles ce caut eu acolo. Să tot fie aproape patruzeci de ani de când, pe drumul pe care-l cunosc atât de bine, tot merg pe Valea Cheii, ajung la Mânăstirea Iezer, apoi, funcție de vreme, de timp, de chef, urc mai departe la Pahomie sau la tunel.
Acolo, undeva departe, se vede curmătura Builei, sub care s-a ridicat Mânăstirea Pătrunsa, care are un sens esoteric mai puțin cunoscut, acela de a fi adevăratul Caucaz de care a fost înlănțuit Prometeu. Cel puțin așa scrie Vasile Lovinescu, iar pe o piatră funerară din vremea ocupației romane chiar scrie despre Caucaz, suferință, Prometeu.
Că este sau nu este așa, mai puțin important – uneori poveștile, legendele, sunt importante prin ceea ce clădesc în noi, prin adevărul pe care ni-l transmit, nu prin realitatea lor adeseori discutabilă.
Ce să vă mai spun… Mergeți pe acolo, vedeți cum simțiți locurile – s-ar putea să fie important pentru voi, s-ar putea să nu fie acela locul care… Dar merită încercat!
