Experimentul Păpușa, de Dănuț Ungureanu

Dănuț Ungureanu

Am citit romanul lui Dănuț Ungureanu

și cred că ar trebui să dea extemporalul Păpușa toți cei care au putut să citească și să înțeleagă vreodată textul aluziv, mesajul cu șopârle, romanul cu cheie. Nu de alta, ci pentru a vedea ce rol au jucat ei înșiși în exercițiul Păpușa. (Și nu cred că generațiile mai tinere înțeleg mare lucru, dar, de data asta, este pierderea lor!)

Pentru a recepta corect un roman în care aluziile sf nu sunt altceva decât o scuză de genul „această emisiune este un pamflet“. (Oare mai crede cineva în falsa corectitudine politică?… Oare nu ar fi un prim act de curaj să renunțăm la scuze?…)

Pentru a se bucura de multe replici memorabile care fac lectura și mai plăcută. Cu siguranță venite din experiența scenaristului: „În plină eră a informației, delatorul este un neguțător de date.“ (Poate găsiți și alte replici memorabile din Țara lui Papură Vouă aici: https://carturesti.ro/carte/tara-lu-papura-voua-93211? )

Pentru a descoperi aluzii care pornesc de la commedia dell’arte și ajung la Umbre. (Chiar, cum ar arăta un episod, sau chiar un sezon din Umbre, cu scenariul scris de autorul Păpușii?)

Așa că Dănuț Ungureanu reușește în Experimentul Păpușa (Tritonic, 2019) să realizeze fresca unei societăți ce nu mai poate fi expusă pe vreun perete decât ca afiș scorojit de vreme, pătat de muște și decolorat de soare.

O lume care merită a fi tratată cu un perfect umor britanic, dar unul precum al unui Charles lăsat prea multă vreme pe aici: „Și vidanjorul crede că cele mai bune lucruri sunt la fund.“ Lumea în care noi insistăm să trăim, cel puțin până când apare Moș Martin… Când apare, asta numai păpușarul o poate spune, nu-i așa? 🙂

O copertă mai bună merita cartea apărută la Editura Tritonic, ca și o mai largă distribuție, dar o puteți comanda aici:

https://www.librariadelfin.ro/carte/experimentul-papusa-danut-ungureanu–i65456

Author: VladTPopescu

Leave a Reply