Dacă la fotbal este simplu (este limpede că toţi ne pricepem la fotbal!) şi cu cât mai mulţi puşti bat mingia pe maidane cu atât mai mulţi şi mai talentaţi vor fi jucătorii profesionişti, cu scrisul pare să fie mai complicat. Un număr mai mare de scrisori anonime trimise autorităţilor nu-i transformă pe autori în potenţiali scriitori pe la uşile cărora să doarmă editorii încovrigaţi pe preş cu speranţa că vor semna un contract de editare. Deşi, pe undeva, chiar dacă în scop mârşav, ei folosesc „ficţiunea“ pentru a atinge un scop anume.
Nici un număr mai mare de memorii, semnate de autor de această dată, nu vor promova direct eseişti de valoare deşi sunt făcute analize bine documentate şi sunt trase concluzii şi date soluţii ce doresc să schimbe lumea.
Mormane de scrisori vin pe adresele redacţiilor. Poveşti despre bolile trupului sau ale sufletului trimise în căutarea unui sfat. Şi sunt scrise cu o sinceritate sfâşietoare, sufletele sunt puse pe tavă în faţa redactorilor şi cititorilor (vai, ce succes au aceste rubrici!), nu puţine romane celebre fiind inspirate de aceste cazuri. Dar se aleg dintre semnatari viitorii autori de torturante romane psihologice?
Dar mormane de e-mail-uri, șiruri nesfârșite de cuvinte scris prin tot felul de aplicații tip messenger asediază și cetatea necucerită a visatului partener…
Şi totuşi, cât de importante sunt toate textele astea?
Toţi cei amintiţi recurg, mai mult sau mai puţin rudimentar, la scris ca formă de exprimare. Imaginează ficţiuni, fac analiza vieţii, îşi destăinuiesc sentimentele, îi distrează pe cei din jurul lor. Şi, evident, se află în celebra postură de a face „literatură fără voie“.
Cândva, ofeream celorlalți pentru a le obține bunăvoința, sau pentru a-i aprecia, câte un măr, câte un pește. Pe urmă le-am oferit un măr modelat din lut, un pește împletit din paie – pe de-o parte mai puțin utile, pe de altă parte oferind o mai lungă amintire a gestului. Au urmat mărul stilizat, simplu simbol, apoi cuvântul rostit, cuvântul scris.
Cum ar fi dacă ne-am întoarce la măr și la pește? Cum ar fi dacă în loc să-i spui cuiva „te iubesc“, în loc să-i sculptezi o inimioară în scoarța unui copac, în loc să-i oferi statuete de lut cu trupurile voastre lipite, te-ai repezi să-i arăți pe viu ce simți? 🙂
