barca

Dincolo de ficțiune și non-ficțiune, milozofia

De ce cochetăm cu ficțiunea? Pentru că nu putem, de fapt, să spunem adevărul, nici măcar dacă scriem o amărâtă de recenzie la o carte, sau câteva cuvinte despre un restaurant în care am fost. Adevărul nu poate fi spus despre un autor în viață pe care îl vei mai întâlni pe stradă sau la un târg de carte, sau despre un restaurant în care ai dori să mai intri și să mai mănânci fără să ți se scuipe în mâncare. Sunt cărți despre care ar fi corect să spui doar „un rahat“, dar ocolești adevărul spunând că „autorul nu reușește pe deplin să…“

Sunt restaurante despre care este suficient să scrii că „friptura aia suculentă pusă pe instagram este îngrozitor de departe de talpa pe care o vei primi în farfuria ta, chiar dacă faci comanda arătând chelnerului fotografia“, dar o să ascunzi adevărul scriind că „nu este locul potrivit pentru un carnivor…“ Așa că fiecare o să înțeleagă ce vrea, o să se ferească sau nu de carte, de friptură, o să te înjure doar dacă o să-și aducă aminte de tine și o să scrie la rândul lui „autorul nu reușește…“

Și vine momentul în care nici ficțiunea nu te mai ajută, pentru că realitatea vieții devine copleșitoare, acțiunile personajelor nici pe departe nu mai pot fi comparabile cu tragediile oamenilor pe care i-ai cunoscut, oricât le-ai generaliza, le-ai particulariza, le-ai chinui, așa că rămâi suspendat între ficțiune și non-ficțiune, iar cuvintele nu mai pot ieși din tine pentru că fiecare în parte îți face ție rău, sau lovește în cineva.

Așa că ajungi să vorbești despre cauze, despre modul în care ai putea să ajungi la realitatea acțiunilor întreprinse de cei din jur, despre sistemul de valori după care poți cântări acțiunile tale sau ale altora, altfel spus faci milozofie, de mai bună sau de mai proastă calitate. Doar îți aperi neputința de a aborda realitatea într-un fel sau în altul.

Author: VladTPopescu

Leave a Reply