Valeriu Gherghel, cât de mult și-ar fi dorit el ca lucrurile să stea altfel, și-a dat seama că nu poate realiza visul lui Vincent de Beauvais, acela de a citi TOATE cărțile din lume decât într-o manieră cu totul postmodernistă, așa cum o face în Porunca lui rabbi Akiba. Ceremonia lecturii de la sfîntul Augustin la Samuel Pepys. Și reușește să dea dacă nu un rezumat al tuturor cărților din lume măcar un inventar al tuturor modalităților de scriere și de citire a acestora.
Știați că oamenii citesc în succesiunea literelor, iar îngerii în simultaneitatea textului? Interesant de gândit o clipă la consecințele acestei diferențe, măcar pentru a descoperi că este vorba și de consecința nemuririi îngerilor față de efemeritatea vieții omului, care depinde de o cronologie, deci are nevoie de un alt fel de lectură.
Sigur că avem perspectiva postmodernistă atât de preocupată de intertextualitate și un capitol este dedicat necesității reconstituirii contextului scrierii pentru a avea un adevărat acces la text. Dar avem și o interesantă descriere a raportului între filosofie și dogmă: filosofia pune întrebări, dogma, chiar acceptând că nu oferă adevărul absolut, interzice întrebările legate de subiectul pe care-l acoperă, îl înghite, îl posedă. Câte noi nuanțe nu sunt posibile acum când citim un text filosofic și unul dogmatic care abordează aceeași temă!
Asta fără a exclude textul revelat, textul în care autorul crede că spune una, prin care divinitatea spune alta, iar cititorul este lăsat să aleagă și să-și manifeste discernământul.
Și, după ce am trăit în trapeză momentul citirii cu glas tare a textului religios în timpul mesei călugărilor, aflarea faptului că doar de prin anul 350 e.n. oamenii au început să citească în gând mi-a oferit o dimensiune a eternității, dar și a încremenirii vieții celor de acolo.
Pasionat cândva de biblioteconomie și obligat azi la descrierea CIP a cărților trimise în tipografie, dar și având în minte clasificările lumii vii așa cum le studiezi în evoluția lor ca geolog, ca biolog, m-a captivat și descrierea cursei ratate pentru clasificarea perfectă a subiectelor abordate de scriitori.
Apărută prin 2006, reeditată în 2019, la Polirom, cartea lui Valeriu Gherghel, care, recunosc, m-a enervat îngrozitor înainte de a o înțelege, merită a fi citită de orice pasionat de carte, de scris, de lectură. Este adevărat, ea s-ar putea să pună unele probleme bookstagramerițelor care se rezumă la a fotografia cărți într-o natură moartă fals sensibiloasă, dar, cine știe?… 🙂
Puteți cumpăra cartea AICI – Librăriile Cărturești!
Alte cărți despre care am mai scris pe aici: Experimentul Păpușa, de Dănuț Ungureanu
