Ne dorim evoluția spirituală, dar abordările sunt, de cele mai multe ori, foarte puțin pragmatice, iar rezultatele nu apar atât de repede pe cât ne-am dori. Sigur, intervin aici mulți factori.
Este vorba de voința de a practica o anumită tehnică, iar voință nu prea avem…
Este vorba de îndemânarea celui cu care am pornit la drum, iar adevărații maeștri sunt rari și trebuie să ne descurcăm cu ce avem la îndemână.
Este vorba de încrederea în puterile noastre, care nu sunt infinite, dar nu știm că sunt suficiente și că ne putem atinge obiectivul fără risipă de resurse.
Este vorba de inteligența cu care ne alcătuim un model al universului care să răspundă la întrebările noastre, care să nu ne separe de ceilalți, dar prima noastră dorință este, mai degrabă, aceea de a descoperi fisurile existente în modelele celorlalți.
Este vorba de modul în care gândim, fie ca niște ingineri care se așteaptă să găsească prin cărți și la cursuri formula exactă, corectă și finală a evoluției spirituale, și rămân la nesfârșit blocați în calcule complicate, fie ca niște poeți cărora nu le pasă de ce și cum arde lumânarea, își doresc doar să le facă plăcere și să fie admirați în timpul dedicat evoluției spirituale și se ard la flacăra lumânării.
Adevărul este undeva la mijloc. Ai nevoie de formule, dar trebuie să știi să operezi cu formule imperfecte și pe colecții de date nesigure. Ai nevoie și de plăcerea de a contempla apusul soarelui fără să-ți pui problema vitezei cu care se îmvârte Pământul în jurul axei sale și în jurul Soarelui.
Am ajuns la concluzia că, pentru a atinge ambele obiective, ar fi grozav să gândești ca un geolog. Și ar fi suficient să amintesc aici două nume pentru a încheia demonstrația: Scarlat Demetrescu și Emanuel Swedenborg… Dacă al nostru a fost geolog, al lor a fost responsabil cu minele pe când geologia nu era clar definită ca domeniu de sine stătător.
Plus afirmația, descoperită pe internet, cum că “Yoga este un fel de geologie a sufletului”, scrisă, evident, de un geolog care este și instructor de yoga.
Așa că, gândiți ca un geolog, pentru că geologul știe să observe! Este atent la ceea ce-l înconjoară pentru a descoperi fosile, aflorimente, dar și pentru a-i asculta pe oameni povestind despre un izvor cu proprietăți miraculoase, despre un foc aprins prin pădure, despre o piatră care strălucește altfel, despre (așa se găsește un filon de aur, da!) un genunchi și o cruce.
Gândiți ca un geolog și pentru că trebuie să vă imaginați cumva lucruri pe care nu veți pune niciodată mâna, așa cum el o face cu structuri aflate la sute de metri, la mii de metri sau la sute de kilometri sub picioarele lui, pentru că doar așa vă puteți imagina dansul energiilor, prezența entităților, rostul ascuns al evenimentelor. Și în geologie, și pe calea evoluției spirituale negociem cu lucruri imposibil de atins în acest trup.
Gândiți ca un geolog și pentru că trebuie să vă detașați de problemele și de obstacolele imediate, pentru că trebuie să depășiți pragul comodității, pragul durerii, pentru că explorarea geologică, dar și geologia în sprijinul exploatării se fac fără apă caldă, fără somn, fără mâncare după poftă, așa cum nici pe calea evoluției spirituale nu stai să te scarpini în timpul meditației!
Evident, gândiți ca un geolog și pentru că trebuie să vă descurcați singuri. El singur pe munte, sau în deșert, sau pe marginea vulcanului, voi conștienți că singuri venim aici, singuri plecăm de aici și că nimeni nu poate ține regim de slăbire în locul vostru!
Și nu de puține ori trebuie să gândiți ca un geolog ca să acceptați insuccesul, eroarea, el în interpretarea datelor, voi în interpretarea viselor, a semnelor.
Iar cel mai mare avantaj în a gândi ca un geolog (poate și ca un căutător al balenei albe…) este capacitatea de a vă detașa de griji, de probleme, de eșecuri, de condiții, de cei din jur, pentru a vă urmări permanent acel unic scop al vieții: evoluția spirituală!
