Dacă într-o bună dimineață, după ce te-ai uita lung la tine în oglindă, ai sesiza că imaginea reflectată începe să capete independență, să se uite și ea la tine la fel de curioasă, iar când i-ai întoarce spatele ar trece din bi în tridimensional și ar intra în cameră urmărindu-te?
În privirea ta ar apărea sclipirea de inteligență din ochii unei maimuțe și te-ai duce să o împungi cu degetul pe cealaltă, să vezi dacă este o hologramă sau are consistența unui trup omenesc? Și dacă cealaltă s-ar uita atunci la tine superioară, așa cum tu însăți ai face?
Și cum te-ai simți dacă cealaltă s-ar trânti în fotoliul preferat ca și cum ar fi o clonă, ca și cum ar fi o soră geamănă, ca și cum ar fi o extensie a ta? Ai da-o la o parte sau ai simți că ești tu și ai avea grijă de tine?
Și dacă ai vedea-o cum se scobește în nas, cum lasă farfuriile nespălate, cum ignoră faptul că s-a umplut coșul de gunoi, cum pune la loc în frigider cratița în care mai este doar o înghițitură de mâncare, cum lasă în drum hainele murdare și toate celelalte, oare i-ai spune ceva?
Sau te-ai îngrijora de abia atunci când ți-ar lua cafeaua sau punga cu smochine uscate și ar începe să mănânce din ele, când ar ocupa locul tău la fereastră, în fața calculatorului, când ar pune mâna pe telecomandă, chit că, probabil, ar schimba canalele în același ritm cu tine?
Ori de abia atunci când ar lăsa toată noaptea radioul pornit, ca să poată dormi, ai încerca să faci ceva?
Cum ar fi să trăiești în aceeași casă cu tine însăți?…
